Filme amânate, pe care sperăm să le vedem anul acesta
1/16
Situaţia din prezent nu are nevoie de explicaţii. Pandemia ne-a forţat să amânăm o mulţime de lucruri şi filmele sunt unele dintre ele. Din cauza problemelor de siguranţă şi restrictiilor, cinematografele au fost închise şi multe producţii au fost oprite, ceea ce înseamnă că şi premierele lor au trebuit amânate. Ce filme mult anticipate nu am apucat să vedem în 2020, dar sperăm că o s-o facem în 2021? (MGM/Eon/Danjaq/UPI/Kobal/Shutterstock)
Dune
2/16
Mult anticipata adaptare a unui roman S.F. cult, realizată de Denis Villeneuve cu o distribuţie incredibilă, a atras şi mai multă atenţie după apariţia trailer-ului. Eram încântaţi că vom vedea filmul la sfârşitul lui 2020, însă din păcate, se pare că nu o să apucăm să-l vedem până în octombrie 2021. (Warner Bros. Pictures)
Ghostbusters: Afterlife
3/16
Mult aşteptata urmare a seriei originale „Ghostbusters” se anunţă a fi o revenire emoţionantă, deoarece are loc într-o lume în care, ca şi într-o noastră, echipajul original e o legendă. Abia aştepttăm să vedem noua generaţie de vânători, mai ales că filmul e regizat de Jason Reitman, fiul lui Ivan Reitman, regizorul celor două filme originale. Premiera sa trebuia să fie în iulie 2020, dar s-a mutat în martie 2021. (Eric Charbonneau/Shutterstock)
No Time to Die
4/16
Cel mai nou film James Bond are de gând să agite lucrurile puţin potrivit regizorului său, Cary Joji Fukunaga, şi să împrospăteze formula pe care deja o îndrăgim. Abia aşteptăm să vedem ce-l aşteaptă pe 007! Lansarea în SUA era plănuită pentru aprilie 2020, dar din păcate, noua premieră va fi la un an de la data originală.(MGM/Eon/Danjaq/UPI/Kobal/Shutterstock)
Black Widow
5/16
Filmul dedicat primului personaj feminin pe care l-am cunoscut în MCU, Natasha Romanoff aka Văduva Neagră, are loc după evenimentele din „Captain America: Civil War”, nu a avut norocul să ajungă în cinematografe. Premiera sa originală era stabilită pentru mai 2020, dar a fost amânată pentru mai 2021. (Jay Maidment/Marvel/Walt Disney/Kobal/Shutterstock)
Venom 2: Let There Be Carnage
6/16
Aşa cum s-a făcut aluzie la finalul filmului „Venom”, în urmarea sa va juca Woody Harrelson, în rolul psihopatului criminal în serie Cletus Kasady, cunoscut şi drept Carnage, simbiotul maniac. Dar se pare că nu o să fie singurul simbiot nou pe care o să-l vedem în urmare. Ca să aflăm mai multe însă, va trebui să aşteptăm până în iunie 2021. (Eric Charbonneau/Shutterstock)
Morbius
7/16
Filmul se concentrează pe unul dintre duşmanii mai puţin cunoscuţi, dar memorabili, ai lui Spider-Man – genialul vampir Morbius. Jared Leto o să interpreteze rolul principal, însă o să-l vedem abia în martie 2021. (Sony Pictures Releasing)
Candyman
8/16
Remake-ul unui clasic horror subapreciat, regizat de Nia DaCosta (în poză) şi scris de Jordan Peele, era ceva ce abia aşteptam să vedem anul acesta. Din păcate, după ce a fost mutat în septembrie şi apoi în octombrie, acum a fost amânat pentru 2021. (Kathy Hutchins/Shutterstock)
A Quiet Place Part II
9/16
Urmarea hitului neaşteptat al lui John Krasinski a fost şi ea amânată din cauza pandemiei. Iniţial, a fost mutată din martie în septembrie 2020, apoi în aprilie 2021. (Dave Allocca/StarPix/Shutterstock)
The Beatles: Get Back
10/16
Documentarul Disney+, regizat de nimeni altul decât Peter Jackson, o să ne ducă în culisele sesiunilor care au devenit legendarul album Let It Be. Din păcate, nu o să apucăm să-l vedem în 2020, noua sa dată de lansare fiind august 2021. (Barry Peake/Shutterstock)
Godzilla vs. Kong
11/16
Înfruntarea dintre cei mai uriaşi şi legendari monştri din istoria cinematografiei va trebui să aştepte puţin ca să ajungă pe marele ecran. Premiera originală era în noiembrie 2020, dar a fost mutată în mai 2021. (Warner Bros/Moviestore/Shutterstock)
Uncharted
12/16
Tom Holland în rolul lui Nathan Drake şi Mark Wahlberg în rolul mentorului său Sully ne vor purta într-o aventură epică în adaptarea unuia dintre cele mai reuşite jocuri video din ultimii ani abia în octombrie 2021. (Sony Pictures Releasing)
The Green Knight
13/16
O poveste clasică, romantică, despre cavalerism, respusă cu fler de către Dev Patel şi Alicia Vikander. Din păcate, deşi premiera sa iniţială era planificată pentru acest an, din cauza pandemiei a fost mutată în 2021. (A24)
The French Dispatch
14/16
Fanii lui Wes Anderson vor trebui să mai aştepte puţin cea mai recentă producţie a acestuia. „The French Dispatch”, în care joacă Timothée Chalamet, Bill Murray, Saoirse Ronan, Tilda Swinton şi Frances McDormand, a fost mutat în octombrie, dar în luna iulie a fost scos cu totul din program. Sperăm că o să apucăm să-l vedem anul acesta. (Searchlight Pictures)
Doctor Strange in the Multiverse of Madness
15/16
Noul film cu Doctor Strange, regizat de maestrul filmelor horror, Sam Raimi, se anunţă a fi o călătorie destul de sălbatică. Din păcate, nu o să-l vedem decât în 2022. Ce îl face şi mai interesant e faptul că are legătură cu serialul „Wandavision”. (Disney/Moviestore/Shutterstock)
Spider-Man 3
16/16
Cele două filme MCU cu Spidey au ridicat ştacheta pentru viitoarele urmări. Asta înseamnă că „Spider-Man 3” trebuie să vină cu ceva cu adevărat epic, însă ca să aflăm exact ce îl aşteaptă pe Omul-Păianjen interpretat de Tom Holland mai avem ceva de aşteptat, premiera filmului fiind amânată pentru decembrie 2021. (Stewart Cook/Shutterstock)