10 seriale subestimate
1/11
Există numeroase seriale care au parte de critici grozave şi sunt intens discutate pe internet, iar deseori chiar merită atenţia de care au parte. Există însă şi bijuterii subapreciate, care din anumite motive nu au fost recunoscute la adevărata lor valoare. Care sunt acestea? Aflati din galeria noastră!
Un detectiv cu cântec (1986) (BBC)
2/11
Michael Gambon e grozav în rolul unui scriitor cu probleme care e obligat să examineze relaţia dintre ce scrie şi trecutului lui petrecut în spital. În plus, e musical. Treceţi peste remake-ul cu Mel Gibson şi urmăriţi mini-seria originală.
Acţiune (1999) (Fox Network)
3/11
Jay Mohr a interpretat în această comedie un producător care nu respectă pe nimeni aflat în straturile sociale inferioare. Replicile lui sunt de milioane.
Clone High (2002–03) (MTV)
4/11
Phil Lord şi Chris Miller au creat acest cadou animat despre copiile genetice ale unor personalităţi celebre (Gandhi, Cleopatra) care merg la acelaşi liceu. Într-un fel, serialul este ca George Clooney – devine mai bun odată cu trecerea timpului.
Peep Show (2003–present) (BBC)
5/11
Această comedie britanică despre doi colegi de apartament din sudul Londrei oferă un concept unic: telespectatorul vede totul din perspectiva personajelor.
Unscripted (2005) (HBO)
6/11
Avându-i ca producători executivi pe Steven Soderbergh şi George Clooney, această dramă-comedie în stil documentar a arătat cum trăiesc de fapt actorii care vor să dea lovitura la Hollywood. Bryan Greenberg şi Krista Allen au jucat versiuni fictive ale lor, iar vedete precum Angelina Jolie şi Meryl Streep au avut apariţii cameo în serial.
Crime pe Insula Harper (2009) (CBS)
7/11
O nuntă ce are loc pe o insulă în apropiere de coasta oraşului Seattle este întreruptă de un criminal, iar invitaţii devin unul cate unul victimele asasinului. Serialul poate fi văzut ca fiind copilul filmelor “Propunerea” şi “Vineri 13”.
Borgen (2010–prezent) (DR1)
8/11
Serialul prezintă toate obstacolele cu care se confruntă prima femeie care devine premierul Danemarcei.
Oglinda neagră (2011–prezent) (Channel 4)
9/11
Oare o copie a unui iubit mort, construită în totalitate pe baza profilului său social, ar fi un înlocuitor acceptabil pentru persoana adevărată? Aţi putea folosi internetul pentru a-l şantaja pe premierul britanic să facă sex cu un porc? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările luate în considerare în această comedie întunecată.
Call the Midwife (2012–prezent) (BBC)
10/11
Serialul e despre un grup de moaşe care lucrează în East End-ul Londrei, o zonă săracă, în timpul anilor ’50.
Rectify (2013–prezent) (Sundance Channel)
11/11
După 19 ani de condamnare la pedeapsa cu moartea, un bărbat se întoarce în Georgia când pedeapsa sa e anulată datorită probelor de ADN. Chiar e nevinovat? Vom afla vreodată adevărul? E ok să fim alături de el?