Eddie Murphy vs. Nick Nolte – cine a câştigat lupta cu timpul?
Timpul poate fi nemilos cu unii dintre noi!
Şi-au unit forţele acum mai bine de trei decenii, în comedia plină de acţiune din 1982 “48 de ore” şi arătau perfect în rolul partenerilor neaşteptaţi. Uitaţi-vă doar la ei:
(Credit: Paramount Pictures)
Însă acum, diferenţa de vârstă dintre ei (Eddie are 55 de ani şi Nick 76) este mai vizibilă ca niciodată şi vă puteţi da seama de asta aruncând o simplă privire la ei:
(Credit: Getty Images)
În timp ce Murphy pare să devină mai atrăgător odată cu înaintarea în vârstă şi şi-a păstrat farmecul, viaţa pare să-şi fi lăsat amprenta asupra nominalizatului la Oscar. Schimbarea înfăţişării lui Nolte a ajuns prima oară în atenţia presei din cauza pozei lui din 2002, făcute când a fost arestat, în care este cât de departe posibil de imaginea lui de cuceritor.