Clanurile care fac legea la Hollywood
1/10
Unii actori se străduiesc din răspunteri să dea lovitura la Hollywood, în timp ce alţii au privilegiul de a se naşte în familii regale ale Hollywood-ului. Acesta nu este neapărat un avantaj, ci poate fi şi un obstacol, numele uşor de recunoscut însemnând că standardele sunt deja ridicate. Asta nu schimbă însă faptul că anumite familii şi-au lăsat amprenta asupra industriei cinematografice. Acestea sunt cele mai cunoscute! (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Coppola
2/10
Francis Ford Coppola este unul dintre cei mai respectaţi regizori, producători şi scenarişti de la Hollywood, iar fiica lui Sofia i-a moştenit dragostea pentru filme, fiind şi ea o regizoarea, producătoare şi scenaristă apreciată în Cetatea Filmului! (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Coppola
3/10
Nicolas Cage face şi el parte din clan, fiind nepotul lui Francis. De asemenea, regizorul american Spike Jonze a făcut şi el parte din familie între 1999 şi 2003, perioadă în care a fost căsătorit cu Sofia. (Credit: Europress/ Getty Images)
Goldie Hawn, Kurt Russell şi Kate Hudson
4/10
Deşi Kurt nu este tatăl biologic al lui Kate, actriţa nominalizată la Oscar a spus în repetate rânduri că îl consideră tatăl ei. Toţi trei au cariere importante, fiind nume de referinţă în industria cinematografică. (Credit: Europress/ Getty Images)
Jon Voight şi Angelina Jolie
5/10
Jolie a ales să-şi schimbe numele pentru a se asigura că este apreciată pentru talentul ei, nu pentru numele tatălui său. Cei doi au avut o relaţie plină de suişuri şi coborâşuri de-a lungul anilor, relaţie care a fost prezentată în detaliu în presă. (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Sutherland
6/10
Donald Sutherland este un nume de referinţă la Hollywood, reuşind să fie apreciat atât pentru munca sa în filme, cât şi în seriale. Fiul său Kiefer are aceleaşi calităţi. Cele două vedete chiar şi-au unit forţele şi au apărut împreună în două filme, “Max Dugan Returns” şi “Vremea răzbunării”. (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Paltrow/ Danner
7/10
Nimeni nu poate contesta talentul lui Gwyneth, însă actriţa a avut de la cine să-l moştenească. Mama ei Blythe Danner este o actriţă premiată şi apreciată, iar tatăl ei, Bruce Paltrow, a fost un regizor şi producător respectat. (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Smith
8/10
Will şi Jada sunt două nume grele din industria cinematografică, iar copiii lor, Jaden şi Willow, le calcă pe urme. (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Fonda
9/10
Orice cinefil ştie valoarea lui Jane Fonda pentru industria cinematografică, precum şi faptul că actriţa şi-a mostenit talentul de la tatăl ei, Henry Fonda. (Credit: Europress/ Getty Images)
Clanul Arquette
10/10
David, Patricia şi Rosanna sunt nume cunoscute la Hollywood şi actori apreciaţi în industria cinematografică. (Credit: Europress/ Getty Images)