Vedete care au crescut sub ochii noştri!
Mai multe ca asta
Înapoi la galerie
1/21
Prima oară le-am văzut pe aceste vedete când erau copii, iar acum ne reamintesc cât de repede trece timpul! (Getty Images)
Rupert Grint
2/21
Avea numai 11 ani când a tras lozul cel mare şi a fost distribuit în rolul lui Ron Weasley din seria Harry Potter. Actorul a refuzat să fie limitat de acest rol, aşa că şi-a extins talentul şi în televiziune şi teatru, precum şi în alte filme. Anul acesta, l-aţi putut vedea la AXN în serialul “Unde dai şi unde crapă”, adaptarea pentru micul ecran al filmului omonim realizat de Guy Ritchie. (Warner Bros. Pictures/ Getty Images)
Dakota Fanning
3/21
La 5 ani, a început să apară în reclame şi seriale, iar la 8 ani a devenit cel mai tânăr actor nominalizat din istoria Screen Actors Guild, datorită rolului ei din “I am Sam”. Odată cu trecerea timpului, adorabila blondă şi-a şlefuit talentul în numeroase roluri, atât pe micul, cât şi pe marele ecran! (New Line Cinema/ Getty Images)
Natalie Portman
4/21
Avea 11 ani când a mers la audiţie pentru rolul Mathildei din “Leon: The Professional”, care a devenit debutul ei de pe marele ecran. De atunci, a devenit una dintre cele mai apreciate vedete de la Hollywood, câştigând un Oscar pentru rolul din “Black Swan”. (Buena Vista International/ Getty Images)
Michelle Trachtenberg
5/21
Această frumuseţe a început să lucreze la numai 3 ani, când a apărut într-o reclamă, iar cariera ei a continuat cu roluri în diverse seriale, precum “Gossip Girl”, şi în filme. (Paramount Pictures/ Getty Images)
Scarlett Johansson
6/21
Scarlett şi-a făcut debutul cinematografic într-o comedie fantezie din 1994, la numai 10 ani, iar cariera ei a înfloria datorită mai multor roluri, printre care cele din “Lost în Translation” şi din seria “Avengers”. (Buena Vista Pictures/ Getty Images)
Elle Fanning
7/21
Talentul pare să fie moştenire de familie în clanul Fanning, din moment ce şi sora mai mică a Dakotei şi-a lăsat amprenta asupra Hollywood-ului, cu roluri pe micul şi marele ecran. (Paramount Pictures/ Getty Images)
Neil Patrick Harris
8/21
Rolul din “Doogie Howser, M.D.” l-a făcut un nume cunoscut la Hollywood. Mulţi au crezut că terminarea serialului va semnala şi terminarea carierei lui Neil, însă actorul şi-a făcut revenirea interpretându-l pe Barney Stinson în “How I Met Your Mother”. (ABC/ Getty Images)
Joseph Gordon-Levitt
9/21
Joseph a apărut pe scenă de când avea 4 ani, însă marea sa lovitură a fost în 1996, când avea 15 ani şi a încpeut să-l joace pe Tommy Solomon în “3rd Rock from the Sun”. Pe măsură ce a crescut, talentele sale s-au extins şi în scenaristică şi regie şi şi-a pus şi bazele propriei sale companii de producţie online. (NBC/ Getty Images)
Nicholas Hoult
10/21
Acest fermecător actor britanic şi-a făcut debutul actoricesc la 7 ani, în “Intimate Relations”, însă a devenit cunoscut unui public mai mare după ce l-a interpretat pe Marcus Brewer în “About a Boy”, alături de Hugh Grant. Pe măsură ce a crescut, s-a bucurat din ce în ce mai mult de succes, după ce a apărut în “Mad Max: Fury Road” şi în filmele X-Men. (Universal Pictures/ Getty Images)
Chloe Grace Moretz
11/21
Are numai 20 de ani, dar cariera ei se întinde deja pe 13 ani, perioadă în care a jucat, printre altele, în “The Amityville Horroe”, “Hugo” şi “Neighbors 2: Sosority Rising”. (Metro-Goldwyn-Mayer/ Getty Images)
Anna Paquin
12/21
Şi-a lăsat amprenta asupra industriei cinematografice după ce a devenit a doua cea mai tânără câştigătoare a premiului Oscar, la 11 ani, datorită rolului din “The Piano”. Actriţa a continuat să lucreze atât în seriale, cât şi în filme. (Miramax Films/ Getty Images)
Kirsten Dunst
13/21
Şi-a făcut debutul într-un proiect de-al lui Woody Allen, când avea numai 7 ani, iar la 12 ani, a apărut alături de Brad Pitt în “Interview with the Vampire”. Kirsten a continuat să joace în filme. (Warner Bros. Pictures/ Getty Images)
Kristen Stewart
14/21
Şi-a început cariera la 7 ani, însă a devenit cunoscută la 12 ani, după ce a interpretat-o pe fiica lui Jodie Foster în “Panic Room”, însă rolul care a consacrat-o este cel al Bellei Swan din saga Twilight. (Columbia Pictures/ Getty Images)
Daniel Radcliffe
15/21
Din această lista nu avea cum să lipsească însuşi Harry Potter, care a crescut dintr-un puşti adorabil cu ochelari într-un tânăr ciudăţel, talentat şi fermecător pe care l-am putut vedea anul trecut în “Swiss Army Man” şi “Now You See Me 2”. (Warner Bros. Pictures/ Getty Images)
Leonardo DiCaprio
16/21
Şi-a început cariera în televiziune, interpretându-l pe glen în “The New Lassie”. Actorul a lucrat în mod constant şi şi-a perfecţionat arta, câştigând în cele din urmă un Oscar în 2016 pentru rolul din “The Revenant”, deşi fanii lui cred că merită mai mult decât o statuetă de aur pentru munca lui de până acum. (New Line Home Video/ Getty Images)
Christina Ricci
17/21
La numai 11 ani, a interpretat-o pe Wednesday Addams în “The Addams Family”, apoi a făcut tranziţia către roluri mai mature, atât în filme independente, cât şi în filme mai comerciale, precum şi în seriale. (Paramount Pictures/ Getty Images)
Drew Barrymore
18/21
Cine o poate uita în rolul lui Gertie din “E.T.”? În adolescenţă, Drew s-a confruntat cu demonii care vin la pachet cu statutul de copil-vedetă. Pe lângă actorie, Drew şi-a extins interesele şi spre regie şi producţie. (Universal Pictures/ Getty Images)
Emma Watson
19/21
Hermione a crescut într-o înfocată activistă pentru drepturile femeilor şi în prezent o interpretează pe Belle în “Frumoasa şi bestia”. (Warner Bros. Pictures/ Getty Images)
Abigail Breslin
20/21
Rolurile ei din “Signs” şi “Little Miss Sunshine” au adus-o în atenţia publicului, iar Abigail a crecut într-o tânără adorabilă. (Fox Searchlight Pictures/ Getty Images)
Matthew Lewis
21/21
A fost coleg cu Rupert în filmele Harry Potter, în care l-a interpretat pe Neville Longbottom, iar odată cu trecerea timpului, s-a transformat dintr-un puşti plinuţ într-un tânăr fermecător. (Warner Bros. Pictures/ Getty Images)