Cele mai nebunești operațiuni de salvare
Înapoi la galerie
1/16
Există clișee care continuă să ne dea palpitații, deși le-am văzut de sute de ori pe micul și marele ecran. Un astfel de exemplu sunt scenele cu operațiunile de salvare care au loc în ambulanțe și nu numai. Sunt adrenalină pură, tot timpul! (Sidney Baldwin/Columbia/Revolution/Kobal/Shutterstock)
ER
2/16
Recunoaște că tot serialul este foarte palpitant, dar scenele sunt mereu mai captivante atunci când ambulanța ajunge la camera de garda. Precum în ultimul episod, când sunt aduse la spital victimele unei explozii...(Warner Bros TV/Amblin TV/Kobal/Shutterstock)
Grey's anatomy
3/16
În spitalul Grey Sloan Memorial Hospital au avut loc o mulțime de situații sărite de pe fix, niște explozii, o operațiune de slavare după prăbușirea unui avion, iar Schmitt și Dr. Nico au avut o aventură în ambulanță, în timp ce scăpau de o furtună. (Scott Garfield/Abc-TV/Kobal/Shutterstock)
House MD
4/16
Dr. House e faimos pentru faptul că salvează vieți, chiar și în cele mai complicate situații, vindecând chiar și cele mai complexe și stranii boli. În sezonul șase, avem parte de o scenă dramatică, când House nu reușește să salveze o fată în ambulanță și ajunge prea târziu la spital. (Fox-TV/Kobal/Shutterstock)
Captain Philips
5/16
La finalul filmului are loc un moment important, care arată că în ambulanță nu sunt tratate numai rănile fizice, ci și traumele psihice. (Scott Rudin Productions/Michael De Luca Productions/Trigger Street)
Taxi 2
6/16
Când vorbim despre operațiuni de salvare din ambulanțe, ne gândim automat la dramă, însă realizatorii de filme le folosesc și în comedii, precum în „Taxi 2”, când bancheta din spate se dovedește a fi dintr-o ambulanță. (Arp Selections/Canal+/Leeloo/Tfi/Kobal/Shutterstock)
Backdraft
7/16
Doi frați, Kurt Russel și William Baldwin, ambii pompieri, nu se înțeleg, însă când unul dintre ei este rănit, relația dintre ei se schimbă. (Universal/Kobal/Shutterstock)
Bringing Out the Dead
8/16
Un film despre un paramedic, interpretat de Nicolas Cage, care experimentează cele mai sărite de pe fix operațiuni de salvare din ambulanțe care pot avea loc vreodată, fie că e vorba de sinucidere sau crimă. (Touchstone/Paramount/Kobal/Shutterstock)
The Walking Dead
9/16
În acest serial sunt o mulțime de scene incredibil de violente, însă scena în care Rick îi taie piciorul lui Hershel cu un topor, ca să-i salveze viața, e cu adevărat șocantă. (AMC)
Hot shots
10/16
Ne întoarce la comedii! Clasicul „Hot shots” are una dintre cele mai nebunești operațiuni de salvare dintr-o ambulanță, dar dacă e să fim sinceri, cam totul e sărit de pe fix și ireal! (20th Century Fox/Kobal/Shutterstock)
Prometheus
11/16
Apogeul operațiunilor de salvare, când te operezi singur, așa cum a făcut Elizabeth Shaw la sfârșitul filmului. Cabina ei medicală foarte inteligentă i-a fost însă și ea de ajutor. (Scott Free Prod/20th Century Fox/Kobal/Shutterstock)
Black Hawk Down
12/16
Filmul, bazat pe evenimente reale care s-au petrecut în Mogadishu, Somalia, în 1993, prezintă o operație făcută fără anestezic, pentru a salva viața soldatului Jamie Smith. (Sidney Baldwin/Columbia/Revolution/Kobal/Shutterstock)
Three kings
13/16
George Clooney a salvat ziua, sau cel puțin pe Mark Wahlberg, cu mare pricepere în primul ajutor. Slavă Domnului că aveau la îndemână și echipamentul profesional necesar. (Warner Bros/Kobal/Shutterstock)
Cast Away
14/16
Majoritatea dintre noi suntem îngroziți de dentist, dar și de durerile de dinți. Excepția este însă Chuck Noland, din „Cast Away”, care a trebuit să-și scoată singur o măsea, folosind o piatră și lama unei patine. (20th Century Fox/Dreamworks/Kobal/Shutterstock)
No Country for Old Men
15/16
Anton Chigurh este un psihopat înfricoșător și respingător, care vrea să-i omoare pe toți cei care îi ies în cale. În film, acesta se operează singur, cu o competență incredibilă și atenție la detalii. (Moviestore/Shutterstock)
127 Hours
16/16
Povestea adevărată a lui Aron Ralston este groaznică și eroică în același timp, iar operațiunea de salvare din film ne-a ținut cu sufletul la gură! (Everest Entertainment/Kobal/Shutterstock)