Celebrităţi cu IQ ridicat
1/12
Starurile din galeria noastră lucrează în diverse domenii ale divertismentului, însă au ceva în comun: au IQ-uri foarte ridicate. Nu se compară cu Walter O’Brien, geniul din serialul “Scorpion”, al cărui IQ este mai mare chiar decât al lui Einstein, dar sunt impresionante. Ştiaţi de exemplu că James Woods are un IQ mai mare decât al lui Stephen Hawking? (Getty Images)
James Franco – 130
2/12
Franco a jucat în multe comedii infantile, însă este foarte deştept. Se spune că IQ-ul lui este 130, iar dacă e să ne luăm după instituţiile pe care le-a absolvit, precum UCLA şi Universitatea Columbia, nu e greu de crezut. (Getty Images)
Emma Watson – 138
3/12
După ce a terminat seria Harry Potter, Watson şi-a împăţit timpul între filme şi continuarea studiilor, mergând la universitatea Brown şi colegiul Worcester. Actriţa a absolvit Brown cu o diplomă în literatură engleză în mai 2014. (Getty Images)
Natalie Portman – 140
4/12
Actriţa nu a mers la premiera filmului ei “Star Wars – Ameninţarea fantomei” pentru că a preferat să înveţe pentru examenele finale de la liceu. Natalia si-a continuat apoi educaţia la Harvard, universitate pe care a absolvit-o cu o diplomă în psihologie. În plus, Portman vorbeşte cinci limbi, a fost asistentă de cercetări la Harvard şi lucrările ei au fost publicate de două ori în jurnale ştiinţifice. (Getty Images)
Shakira – 140
5/12
Shakira este una dintre cele mai de succes artiste din industria muzicală, cunoscută în principiu pentru dansul ei senzual. Ea este fluentă în engleză, spaniolă şi portugheză, dar poate vorbi şi franceză, italiană, catalană şi arabă. În 2007, a urmat un curs despre Istoria civilizaţiei occidentale la UCLA, iar IQ-ul este se zvoneşte că este 140. (Getty Images)
David Duchovny – 147
6/12
Actorul a absolvit Princeton în 1982, cu o diplomă în literatură engleză. David a mers şi la unviersitatea Yale şi şi-a început şi doctoratul, pe care nu l-a terminat însă. (Getty Images)
Lisa Kudrow – 154
7/12
Lisa, care a devenit cunoscută datorită rolului lui Phoebe din “Prietenii tăi”, are un IQ de 154. Ea a absolvit colegiul Vassar cu o diplomă în Ştiinţe, iar timp de 8 ani a cercetat cu tatăl ei probabilitatea ca stângacii să dezvolte migrene. (Getty Images)
Quentin Tarantino – 160
8/12
Deşi a renunţat la liceu şi a lucrat ca valet la un cinematograf care difuza filme pentru adulţi, Quentin se zvoneşte că are acelaşi IQ ca Albert Einstein, 160. (Getty Images)
Dolph Lundgren – 160
9/12
Dolph face parte din generaţia eroilor de acţiune, însă actorul nu a vrut iniţial să facă parte din industria divertismentului. La începutul anilor ’80, el a absolvit Institutul Regal de Tehnologie cu o diplomă în inginerie chimică, iar în 1982 a absolvit masterul in inginerie chimică la universitatea din Sydney. (Getty Images)
Matt Damon – 160
10/12
În “Good Will Hunting”, actorul a interpretat un personaj scris chiar de el, un tânăr genial şi neînţeles, cu care are câteva lucruri în comun. Damon a mers la Harvard şi a scris scenariul iniţial al filmului care i-a adus un Oscar ca temă pentru cursul de engleză. (Getty Images)
Rowan Atkinson – 178
11/12
Din cauză personajelor interpretate, de la Mr. Bean la Johnny English, Atkinson nu e probabil prima alegere când vă gândiţi la vedete geniale, însă adevărul e cu totul altul. (Getty Images)
James Woods – 180
12/12
Potrivit zvonurilor, James are cel mai mare IQ dintre vedetele din lista noastră. Actorul a mers la MIT, planul său iniţial fiind să devină chirurg de ochi. Cu toate astea, cu puţin timp înainte de absolvire a renunţat la MIT şi s-a orientat către actorie. (Getty Images)