Problemele de zi cu zi ale creaturilor legendare
Înapoi la galerie
1/14
De la vampiri la sirene şi spiriduşi, aceste creaturi ne-au fascinat mereu, însă doar pentru că le întâlnim în legende, nu înseamnă că nu se confruntă şi cu probleme lumeşti, precum cele din lista noastră. Iar dacă vreţi să le vedeţi pe câteva dintre aceste ființe în acţiune, nu rataţi premiera serialului „Midnight, Texas” pe 25 ianuarie, de la 21:05! (NBC)
Vampiri
2/14
Cum vampirii nu se înţeleg prea bine cu soarele, trebuie să fie destul de greu pentru aceste creaturi ale nopţii să-şi menţină prieteniile, din moment ce au program diferit de ceilalţi oameni. (Prana-Film/Kobal/Shutterstock)
Îngeri căzuţi
3/14
E greu ca cineva să aibă încredere în tine când eşti un înger căzut. E clar că ce ai făcut a fost terifiant, din moment ce ai obţinut acest statut. (Viktoriya Heart)
Vrăjitoare
4/14
Faptul că oamenii distrug planeta o să le îngreuneze treaba vrăjitoarelor, cărora le va fi din ce în ce mai greu să găsească plante pentru poţiunile lor. (Shaiith)
Vârcolaci
5/14
Vârcolacii nu vor putea niciodată să se bucure de o plimbare romantică sub lună plină, asta dacă nu vor să rişte să-şi transforme partenerul/ partenera în cină. (Denis Andricic)
Yeti
6/14
Casa lui se topeşte încet, dar sigur, din cauza încălzirii globale. (Daniel Eskridge)
Sirene
7/14
La cât de mult gunoi e aruncat in oceane, punem pariu că sirenelor le e greu să păstreze curăţenia în casele lor. (Irina Alexandrovna)
Zâne
8/14
Zânele au nevoie ca oamenii să creadă în ele ca să existe. E groaznic să ne gândim că un simplu gând negativ în direcţia lor le poate face să dispară! (Atelier Sommerland)
Spiriduşi
9/14
Cum atâţia oameni le vor aurul, spiriduşii stau mereu ca pe ace, fiind atenţi să-şi protejeze averea. (imageBROKER/Shutterstock)
Vampiri
10/14
Cum să te aranjezi, când nu poţi să te vezi in oglindă? (Universal/Kobal/Shutterstock)
Vârcolaci
11/14
Menţinerea curăţeniei în casă trebuie să fie un coşmar, din cauza blănii şi mobilei distruse! (Universal/Kobal/Shutterstock)
Vampiri
12/14
Ce viaţă tristă, în care nu poţi savura mâncare italienească, din cauza usturoiului! (LightField Studios)
Vrăjitoare
13/14
Zburat pe o mătură? Mai bine nu, având în vedere cât de folosite sunt dronele în era modernă! (Mihail Fedorenko)
Spiriduşi
14/14
Imaginaţi-vă cum ar fi să încercaţi să vă plătiţi taxele cu ceva ce aţi găsit la capătul unui curcubeu! (LightField Studios)