Regizori care apar de obicei în filmele lor
1/16
Fie că sunt narcisişti, actori buni sau pur şi simplu fani ai apariţiilor cameo, unii directori pur şi simplu nu rezistă doar în spatele camerelor de filmat, ci TREBUIE să apară în propriile lor filme. În timp ce unii preferă doar o mică apariţie, alţii se promovează singuri în rolurile principale. Aflaţi despre cine e vorba din galeria noastră! (The Weinstein Company)
Alfred Hitchcock
2/16
Considerat regele apariţiilor cameo, Hitchcock a jucat în fiecare film al său. Nu a avut însă roluri mari, ci pur şi simplu se ala lângă actorul principal în autobuz sau era omul care mergea liniştit pe stradă. Apariţiile sale sunt întotdeauna subtile, aşa că e distractiv să încercăm să îl găsim în operele sale. (Paramount Pictures)
Quentin Tarantino
3/16
Are de obicei ceva mai mult decât o simplă apariţie. Deşi nu se află pe ecran pentru mult timp,personajele interpretate de el sunt întotdeauna memorabile. De asemenea, ne lasă impresia că în fiecare film se interpretează…chiar pe el. (Columbia Pictures)
Woody Allen
4/16
Regizorul avea obiceiul de a apărea în toate filmele sale. Acum însă joacă doar roluri mai mici, precum cel al tatălui stângaci din filmul “Din dragoste pentru Roma”, şi preferă să se concentrezepe regizat. (Sony Pictures Classic)
Peter Jackson
5/16
Peter Jackson apare de obicei în filmele lui. Nu îl putem învinovăţi, oricine ar vrea să joace în “Stăpânul inelelor” sau “Hobbitul”. În plus, îşi aduce şi colegii să joace alături de el. Trei ore de stat la make-up, o oră la îmbrăcat şi două secunde pe marele ecran. Clar merită! (New Line Cinema)
Lena Dunham
6/16
Lena Dunham e cea mai nouă favorită a industriei cinematografice. E tipa obişnuită care nu şi-a făcut niciun implant, are posteriorul mare, spune orice vrea şi când vrea. Îşi regizează toate filmele şi joacă rolul principal. Prietenii ei interpretează rolurile prietenilor ei în filme, deci cam toate filmele Lenei sunt o mare reuniune. (HBO)
Clint Eastwood
7/16
Pe măsură ce înaintează în vârstă, Clint Eastwood se concentrează din ce în ce mai mult pe regizat, însă nu vrea să renunţe în totalitate la actorie. (Warner Bros.)
Martin Scorsese
8/16
Uneori, regizorul are mici apariţii în filme. În “Şoferul de taxi” de exemplu a oferit unul dntre cele mai memorabile personaje ale filmului, un soţ gelos şi înspăimântător. (Columbia Pictures)
Kevin Smith
9/16
Regizorul care a început să facă filme ca hobby cu prietenii lui necunoscuţi atunci Ben Affleck şi Matt Damon are talentul de a face filme grozave cu un buget mic. Personajul interpretat de el, Sponge Bob, are apariţii minore în filmele sale. Silent Bob nu vorbeşte niciodată prea mult şi este o fiinţă foarte înţeleaptă. (Miramax)
Mel Brooks
10/16
De obicei Mel interpretează personaje secundare memorabile în filmele sale, precum rabinul Tuckman din “Robin Hood: Bărbaţi în izmene” sau profesorul Van Helsing în “Dracula: Un mort iubăreţ”. (Brooksfilms)
Takeshi Kitano
11/16
Regizorul/ actorul interpretează personaje foarte variate, de la un profesor sadic şi strict la un bătrân de treabă. (Warner Bros.)
Eli Roth
12/16
Amicul lui Tarantino regizează filme brutale şi interpretează personaje brutale. Cea mai ciudată apariţie cameo a fost în “Motelul groazei 2”, unde a fost doar un cap pe un băţ. (Dimension Films)
Roberto Benigni
13/16
Roberto Benigni e una dintre cele mai adorabile fiinţe de pe planetă. Deseori interpretează personaje simpatice şi de treabă, care sunt puţin pierdute în viaţă. (Miramax)
Ben Affleck
14/16
Ben Affleck a devenit practice cunoscut datorită lui Kevin Smith şi probabil tot de la el a prins gustul apariţiilor cameo. Deşi în filmele sale are tendinţa să interpreteze personajele principale. Însă e bun în ambele roluri, din moment ce Academia i-a recunoscut meritele în ambele posturi. (Warner Bros.)
Orson Welles
15/16
Orson Welles a avut apariţii cameo în filmele altor regizori, însă nu şi-a neglijat nici propriile sale filme. Unul dintre cele mai memorabile roluri a fost în “Cetăţeanul Kane”! (RKO Radio Pictures)
Roman Polanski
16/16
Ca şi lui Scorsese, îi place să interpreteze roluri mici în filmele sale, însă reuşeşte să le aleagă pe cele mai memorabile. Nici nu e greu, din moment ce ştie scenariul pe dinafară. (Paramount Pictures)