10 filme care demonstrează că vara lui 1997 a fost epică
1/11
Vara lui 1997 a fost una grozavă pentru cinematografe! Acel an ne-a oferit o mulţime de blockbustere memorabile, care încă ne trezesc amintiri plăcute. Care au fost acele 10 filme care au făcut ca acest an să fie atât de reuşit? O să vă reamintim chiar acum...(Columbia Pictures)
Bărbaţi în negru
2/11
Filmul a avut o coloană sonoră de succes, personaje foarte cool, extratereştri, acţiune din plin, două urmări şi...un desen animat, deci toate ingredientele pentru un film de succes! (Columbia Pictures)
Al cincilea element
3/11
Filmul este considerat unul dintre cele mai reuşite opere spaţiale europene din toate timpurile şi, cu toate că în distribuţie apar o mulţime de actori americani, a avut o atmosferă cu totul diferită faţă de filmele S.F. americane. La acest lucru s-au adăugat şi faptul că Jean-Paul Gaultier a fost angajat pentru a realiza costumele personajelor. (Gaumont)
Faţă în faţă
4/11
O poveste incredibilă, în care un agent FBI şi un terorist fac schimb de înfăţişare şi identitate, iar asta dă naştere unor situaţii haotice. (Buena Vista Pictures)
Lumea dispărută: Jurassic Park
5/11
Urmarea filmului “Jurassic Park” a fost asteptată cu sufletul la gură, iar lansarea sa a doborât o mulţime de recorduri la box office, fiind al doilea film cu cele mai mari încasări din 1997, după “Titanic”. (Universal Pictures)
Hercule
6/11
Disney ne-a oferit o perspectivă interesantă asupra poveştii eroului grec,folosind mitologia pentru a crea un film plin de acţiune, desenat impecabil şi cu o mulţime de referinţe la cultura pop din SUA. (Disney)
Austin Powers şi organizaţia secretă
7/11
Parodia filmelor cu spioni ni l-a prezentat pe Mike Myers într-un rol dublu. Actorul a fost fermecător atât în rolul simpaticului agent din anii ’60, precum şi a duşmanului său, Dr. Evil! (New Line Cinema)
Con Air – Avionul condamnaţilor
8/11
1997 se pare că a fost anul lui Nicolas Cage. De data asta, era singurul care putea opri nişte criminali să preia conducerea unui avion care transportă prizonieri. (Buena Vista Pictures)
Air Force One
9/11
Harrison Ford a fost preşedintele Statelor Unite? Pare un vis împlinit! În acest thriller, avionul lui Ford este deturnat de terorişti ruşi. Dacă ar fi văzut Star Wars sau Indiana Jones, ar fi ştiut că s-au pus cu cine nu trebuie. (Buena Vista Pictures)
Batman şi Robin
10/11
Ştim că filmul a fost un eşec, dar a fost un eşec de proporţii epice, devenind cel mai bun film prost cu Batman. Prin urmare, nu avea cum să lipsească din lista noastră! (Warner Bros.)
Contact
11/11
“Bărbaţii în negru” au trebuit să facă faţă imigraţiei extratereştrilor, iar Jodie Foster i-a contactat. Deşi filmul nu a avut foarte multă acţiune, scenariul a fost superb şi atmosfera intensă, ţinându-ne pe marginea scaunelor până la final. (Warner Bros.)