Cei mai mari escroci din toate timpurile
1/16
De-a lungul anilor, au existat o mulţime de escroci care au încercat să-i înşele pe alții, inclusiv un număr impresionant de şarlatani care şi-au lăsat amprenta asupra imaginaţiei populare din cauza tupeului lor, precum cei din galeria noastră. Nu rataţi premiera serialului „Artă şi mistere”, pe 6 noiembrie, la AXN! (DreamWorks)
Bernie Madoff
2/16
Este unul dintre cei mai cunoscuţi escroci şi a pus la cale o fraudă de 64.8 miliarde de dolari. Madoff a fost prins abia în 2008, ceea ce este groaznic, deoarece unii oameni aveau suspiciuni în privinţa lui Madoff încă din 1999. (Shutterstock)
Calisto Tanzi
3/16
Acest afacerist italian a fondat Parmalat, o corporaţie alimentară imensă prezentă în mai multe ţări. Tanzi a delapidat aproximativ 800 de milioane de euro de la corporaţia lui, ceea ce a rezultat în cel mai mare faliment din Europa. (Oleg Konin/Shutterstock)
Frank Abagnale
4/16
Abagnale a început ca un escroc notoriu, care a fost prins în cele din urmă. Şi-a dus la capăt numai o parte din sentinţă, după care a fost eliberat, cu condiţia să ajute guvernul federal să prindă alţi escroci. (Mike Webster/Shutterstock)
Natwarlal
5/16
Natwarlal a fost un escroc cunoscut care a operat în India. Iniţial, el a fost avocat, însă într-un final s-a hotărât că viaţa de şarlatan i se potriveşte mult mai bine. În plus, Natwarlal a reuşit să evadeze de 9 ori din cele 10 când a fost arestat, deşi ultima oară se afla într-un cărucior şi avea 84 de ani. (Hindustan Times/Shutterstock)
David Hampton
6/16
În anii ’80, Hampton a reuşit să păcălească mai mulţi bogătaşi din New York să îi dea bani şi alte beneficii, susţinând că e fiul lui Sidney Poitier. David şi-a folosit identitatea falsă ca să obţină din ce în ce mai multe beneficii şi a devenit atât de faimos, încât un dramaturg chiar a scris o piesă, Six degrees of separation, bazată pe el. (Alastair Muir/Shutterstock)
Ferdinand Waldo Demara
7/16
A fost numit Marele Impostor, deoarece s-a dat drept numeroase persoane, precum un doctor, un avocat, un călugăr şi un inginer. Damara nu a fost niciodată interesat de bani, ci a făcut totul de dragul reputaţiei. (Associated Newspapers /Shutterstock)
Charles Ponzi
8/16
Nu Charles a fost cel care a venit cu ideea să îi plătească pe primii investitori folosind investiţiile investitorilor din urmă, însă a devenit atât de cunoscut pentru acest lucru, încât astfel de scheme au fost denumite după el. (Underwood Archives / UIG/Shutterstock)
George C. Parker
9/16
Un escroc care le-a vândut podul Brooklyn indivizilor creduli, însă nu s-a limitat la asta. Bărbatul a vândut şi nişte obiective turistice din New York, precum Madison Square Garden şi Statuia libertăţii. (Universal History Archive/Shutterstock)
Victor Lustig
10/16
Născut în Ungaria, Lustig a devenit fluent în mai multe limbi, ceea ce i-a permis să păcălească oameni din mai multe ţări. De exemplu, a vândut aparate de printat bani, care susţinea că pot produce o bancnotă de 100 de dolari în şase ore, însă produceau un total de 3 bancnote și se defectau. (Wikipedia)
William Jones
11/16
Jones a fost unul din numeroşii escroci care au operat pe vasele Mississippi şi era cunoscut mai ales pentru o înşelătorie la jocurile de cărţi. (Granger/Shutterstock)
William McCloundy
12/16
Parker nu a fost singurul care a susţinut că vinde podul Brooklyn. Mai mulţi impostori au făcut asta în trecut, iar un exemplu excelent este William McCloundy, care a reuşit să ducă escrocheria la final, păcălind turiştii. (Granger/Shutterstock)
Cassie Chadwick
13/16
Cassie a făcut un plan ca să îi păcălească pe alţii să creadă că ea era fiica ilegitimă a lui Andrew Carnegie. Ca urmare, mai multe bănci şi alte instituţii financiare i-au oferit împrumuturi foarte mari, crezând că vor fi plătite când va moşteni o bucată din averea lui Carnegie. (Wikipedia)
C.L. Blood
14/16
Blood s-a prezentat drept un doctor care vindea ce susţinea că e propriul său produs patentat, „aer oxigenat”. Bărbatul a păcălit o mulţime de oameni care au dat bani pe ce credeau că e cura pentru o gamă largă de boli legate de gât sau plămâni, însă a fost implicat şi în numeroase crime. (Wikipedia)
Jeanne de Valois-Saint-Remy
15/16
Jeanne s-a dat drept Maria Antoaneta pentru a-l convinge pe cardinalul de Rohan să îi împrumute bani ca să cumpere un colier foarte scump. Din păcate, adevărata Maria Antoaneta nu a reuşit să-şi repare reputaţia. (Historia/Shutterstock)
William Chaloner
16/16
William falsifica monede într-o perioadă în care acest lucru era o infracţiune ce putea fi pedepsită cu pedeapsa capitală. De ce? Deoarece falsificarea banilor putea avea efecte catastrofale asupra economiei. Ca urmare, Chaloner a fost executat în 1699. (Historia/Shutterstock)