Scene epice de luptă de pe marele ecran
Înapoi la galerie
1/15
Una dintre cele mai dificile reuşite ale realizatorilor de filme este redarea înfruntării dintre două părţi, deoarece implică o mulţime de detalii care trebuie luate în considerare, coreografie şi, uneori, efecte speciale, pentru a crea ceva cu adevărat memorabil. Există însă lupte de pe ecran care sunt memorabile şi pe care le puteţi găsi în galeria noastră! De asemenea, nu rataţi „Operaţiunea Mogadishu”, duminica asta, de la 21:00! (Shutterstock)
Bătălia de la Stirling din "Braveheart"
2/15
Mel Gibson a strălucit în acest film de război, pe care l-a şi regizat şi în care îl interpretează pe războinicul scoţian William Wallace. Filmul are câteva scene de luptă, dar bătălia de la Stirling e cea care ne-a marcat cel mai mult. Deşi conţine câteva inexactităţi istorice, nu puteţi nega cât de impresionantă este! (Moviestore Collection/Shutterstock)
Bătălia de la Termopilae din "300"
3/15
Suspansul creat înainte de bătălia epică a fost foarte bine construit, aşa că la momentul confruntării dintre cei 300 de spartani, conduşi de regele Leonidas, şi Xerxes, eram deja cu sufletul la gură. Deşi rezultatul nu a fost cel pe care-l speram, la finalul filmului eram inspiraţi de curajul spartanilor şi pregătiţi să înfruntăm orice obstacol. (Warner Bros/Legendary Pictures/Kobal/Shutterstock)
Bătălia din "Mad Max: Fury Road"
4/15
Al patrulea film din seria „Mad Max” ne-a uimit şi s-a ridicat la nivelul filmelor anterioare. Şi cum putem să uităm de marea înfruntare, care a fost intensă, a avut explozii, a avut urmăriri cu maşini în deşert, totul cu o nuanţă de rock’n’roll? (Village Roadshow/Kobal/Shutterstock)
Înfruntarea dintre Răzbunători din "Civil War"
5/15
Filmele Marvel conţin multe bătălii care ne-au dat pe spate, dar înfruntarea de la aeroport, în care toţi răzbunătorii noştri preferaţi s-au luptat, este preferata noastră! (Marvel Studios/Kobal/Shutterstock)
Lupta din House of Blue Leaves din "Kill Bill: Volume 1"
6/15
Nimeni nu se pune cu Mireasa şi dacă această înfruntare nu vă spune exact de ce, atunci trebuie să urmăriţi scena din nou! (Moviestore Collection/Shutterstock)
Bătălia din "The Last of the Mohicans"
7/15
Acţiunea se petrece în timpul războiul francez şi indian şi conţine nişte scene de luptă. Cea care a ieşit în evidenţă este cea în care britanicii sunt prinşi într-o ambuscadă de către Mague şi războinicii lui. Masacrul este minunat filmat, dar nu este pentru cei slabi de înger. (Moviestore Collection/Shutterstock)
Bătălia din "The Return of the Jedi"
8/15
Bătălia de pe Endor este o preferată a fanilor Războiul stelelor şi pe bună dreptate. Cu toate că bătălia se petrece pe mai multe planuri, cea care şi-a lăsat amprenta e cea de pe staţia spaţială, unde Luke Skywalker s-a luptat cu Darth Vader şi au ieşit scântei! (Lucasfilm/Fox/Kobal/Shutterstock)
"Dunkirk"
9/15
Filmul de război al lui Christopher Nolan este o reuşită impresionantă, prezentând din trei perspective diferite lupta pentru supravieţuire din 1940 a 400.000 de soldaţi englezi, care încearcă să scape de nazişti. (Moviestore/Shutterstock)
Bătălia din "Apocalypse Now"
10/15
Opera din 1979 a lui Francis Ford Coppola se bazează vag pe nuvela lui Joseph Conrad, „Heart of Darkness”, acţiunea fiind mutată în timpul războiului din Vietnam. Secvenţa cu raidul aerian este absolut devastatoare şi ne aşază faţă-n faţă cu realitatea războiului. (Zoetrope/United Artists/Kobal/Shutterstock)
Bătălia de pe Pelennor Fields din "The Return of the King"
11/15
Peter Jackson ne-a oferim un ospăţ vizual glorios cu această bătălie, care a marcat şi unul dintre punctele culminante ale seriei „Stăpânul inelelor”, în care efectele vizuale şi acţiunea au fost duse la un alt nivel. (Moviestore Collection/Shutterstock)
Scena de deschidere din "Gladiator"
12/15
Dacă aţi văzut filmul, atunci ştiţi exact la ce ne referim! Imaginea cu un cal care poartă un cadavru decapitat este adânc imprimată pe retinele noastre, iar lupta care a urmat, dintre triburile germanice şi armata romană, e creată de Ridley Scott cu atâta măiestrie, încât e una dintre cele mai memorabile scene de bătălie din istoria cinematografică. (Jaap Buitendijk/Dreamworks/Universal/Kobal/Shutterstock)
Bătălia din băştinaşi şi colonişti din "The New World"
13/15
Terrence Malick i-a dus pe spectatori în miezul luptei dintre băştinaşi şi colonişti, făcându-i să simtă intensitatea şi ferocitatea ambelor părţi implicate. (Merie W Wallace/New Line/Kobal/Shutterstock)
Bătălia de pe plaja Omaha din "Saving Private Ryan"
14/15
Steven Spielberg a creat o secvenţă legendară după aterizările în Normandia, prezentând un iad presărat cu sânge, moarte, ţipete şi, per total, o violenţă care i-a uimit pe spectatori. (Dreamworks Llc/Kobal/Shutterstock)
Bătălia de la Gaugamela din "Alexander"
15/15
Chiar dacă filmul lui Oliver Stone a fost considerat un eşec, nu puteţi nega amploarea bătăliei de la Gaugamela, toată atenţia la detalii ne-a făcut să stăm pe marginea scaunelor. (Jaap Buitendijk/Warner Bros/Kobal/Shutterstock)