Stallone părăseşte franciza “Eroi de sacrificiu”!

axn-sly-leaves-the-expendables-1600x900

Proiectul şi-a pierdut campionul!

Sylvester Stallone a fost inima francizei “Eroi de sacrificiu”, actorul fiind cel care a iniţiat incredibilul proiect care a adus laolaltă cele mai mari vedete de acţiune din toate timpurile. Cu toate astea, Sly s-a hotărât să se retragă si să nu mai joace în al patrulea film.

Motivul principal al deciziei sale sunt diferenţele de viziune legate de direcţia francizei dintre el şi şeful Nu Image/ Millennium, Avi Lerner. Cei doi nu au căzut de acord în privinţa noului regizor, al scenariului şi nici măcar al efectelor vizuale. Deşi pentru moment, Sly a părăsit franciza, există totuşi o şansă să se întoarcă. 

(Nu Image/Millennium Films)

Lerner recunoaşte că: “Avem neînţelegeri cu Sly, dar le avem deja de peste un an jumătate. În momentul de faţă, fiecare are câte o părere. Am căzut de acord asupra a 95% dintre lucruri, însă există anumite aspecte ale producţiei asupra cărora nu ne înţelegem. Nu cred că s-a terminat, dar poţi să scrii ce vrei. Din punctul meu de vedere, proiectul nu a murit.”

Cei care cunosc dinamica relaţiei dintre Stallone şi Lerner au sugerat că cei doi nu cad de acord foarte des, însă în cele din urmă găsesc o soluţie. Sperăm ca asta să se întâmple şi de data asta.

(Credit pentru poza principală: Nu Image/Millennium Films)