Gafa de la premiile Oscar

pictb_0

Se întâmplă şi la case mai mari!

Ceremonia din acest an a premiilor Academiei nu a fost lipsită de controverse. Mai exact categoria Cel mai bun film a făcut ceva valuri după ce Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat câştigătorul. Iniţial, aceştia au spus că musical-ul “La La Land” a câştigat trofeul. Echipa care a lucrat al film, de la producători la actori, a urcat pe scenă, însă în timpul discursului, producătorul Jordan Horowitz a anunţat că de fapt a avut loc o greşeală şi adevăratul câştigător este filmul “Moonlight”.

Regizorul Barry Jenkins, al cărui film a primit opt nominalizări la premiile Oscar, a fost şocat de anunţ, precum şi restul echipei care a lucrat la “Moonlight”. Vizibil emoţionat, el a urcat pe scenă alături de colegii lui şi şi-a exprimat recunoştinta pentru câştigarea statuetei de aur şi şi-a exprimat aprecierea şi pentru “La La Land”.  

Deşi iniţial Beatty şi Dunaway au fost blamaţi pentru eroare, se pare că de fapt au primit plicul greşit, cu câştigătoarea categoriei Cea mai bună actriţă (Emma Stone“La La Land”). Actorul şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, însă când i-a arătat plicul lui Faye, aceasta a citit numele filmului cu voce tare.  

A 89-a ediţie a premiilor Oscar s-a desfăşurat la teatrul Dolby din Los Angeles şi evenimentul a fost prezentat de Jimmy Kimmel

(Credit poze: Getty Images)