Vedete eclipsate de partenerii lor mai faimoşi
1/13
Relaţiile sunt o provocare în viaţa de zi cu zi, însă lucrurile se complică şi mai mult când apare faima. Când actorii se căsătoresc cu alţi actori sau persoane faimoase, aproape întotdeauna există o discrepanţă în ceea ce priveşte celebritatea. (Getty Images)
Pauletta Washington (Denzel Washington)
2/13
Probabil nu ştiaţi că Pauletta Washington – născută Pauletta Pearson – a lucrat în industria cinematografică. Din 1977 până în prezent, Pauletta a avut numai nouă roluri, cel mai cunoscut fiind cel din 1977 din filmul artistic “Wilma”. Pe platoul de filmare al acestui proiect şi-a întâlnit viitorul soţ, pe Denzel Washington. (Getty Images)
Calista Flockhart (Harrison Ford)
3/13
Cei doi sunt împreună din 2002, perioadă în care Calista îşi lua revedere de la serialul “Ally McBeal” şi se pregătea să ia cu asalt industria cinematografică. Harrison s-a bucurat însă de mai multă celebritate decât ea şi continuă să o facă. (Getty Images)
Rita Wilson (Tom Hanks)
4/13
Deşi Rita a apărut în numeroase filme cunoscute, precum “Nopţi albe în Seattle”, “De bună voie şi nesilită de nimeni” şi “Goana după cadou”, cel mai probabil o ştiţi datorită faptului că este căsătorită cu unul dintre cei mai îndrăgiţi actori din lume, Tom Hanks. (Getty Images)
Jada Pinkett Smith (Will Smith)
5/13
A existat o perioadă în care Smith juca numai în filme de succes, iar cariera lui Jada era în ascensiune datorită apariţiilor ei din “Matrix – Reîncărcat”, “Ali” şi “Colateral”, însă numai unul dintre ei a reuşit să rămână în lumina reflectoarelor. Faima lui Will nu pare să le fi afectat însă mariajul. (Getty Images)
Deborra-Lee Furness (Hugh Jackman)
6/13
Furness nu a fost niciodată o actriţă cunoscută în afara Australiei, ea jucând în câteva filme şi seriale de la sfârşitul ailor ’70 până la începutul anilor ’90. Viaţa ei s-a schimbat cu totul în 1995, când l-a întâlnit pe Hugh Jackman pe platoul de filmare al serialului “Correlli”. Cei doi s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit peste puţin timp. La patru ani de când şi-au spus jurămintele, Jackman a devenit cunoscut în întreaga lume datorită rolului din “X-Men”. (Getty Images)
Jessica Biel (Justin Timberlake)
7/13
Deşi steaua ei era în ascensiune, Jessica nu a găsit acele roluri care să o ducă la următorul nivel, însă în 2007 ea a găsit dragostea odată ce a început relaţia cu Justin Timberlake. În 2012, Jessica şi Justin s-au căsătorit şi au un copil împreună. (Getty Images)
Anna Faris (Chris Pratt)
8/13
Deşi nu mai sunt împreună, ne oferă unul dintre cele mai fascinante cazuri de niveluri diferite de faimă. Când au început relaţia, Farris era o actriţă relativ cunoscută, în timp ce Pratt nu era cunoscut. Rolurile s-au schimbat odată cu transformarea lui Pratt pentru “Gardienii galaxiei”, moment când steaua lui a explodat. Se zvoneşte că ascesiunea lui Pratt a jucat un rol în despărţirea de Anna. (GettyImages)
Lisa Bonet (Jason Momoa)
9/13
Rolul prin care Bonet a marcat industria divertismentului este cel al lui Denise Huxtable din “The Cosby Show”. De atunci, actriţa a apărut în mod constant în filme şi seriale, însă proiectele soţului ei, (“Urzeala tronurilor” şi “Aquaman”) l-au propulsat pe acesta la un alt nivel al celebrităţii. (Getty Images)
Dax Shepard (Kristen Bell)
10/13
La începutul relaţiei dintre Dax si Kristen, Bell era mai cunoscută, datorită apariţiilor în serialul cult “Veronica Mars” şi în “Deadwood”, “Heroes” şi “Gossip Girl”. Deşi de atunci Dax a devenit mai cunoscut, nivelul său de celebritate tot nu a ajus la nivelul faimei de care se bucură soţia lui. (Getty Images)
David Burtka (Neil Patrick Harris)
11/13
Harris si-a cunoscut viitorul soţ, pe David Burthka, pe platoul de filmare al serialului “How I Met Your Mother”. De atunci, David a renunţat la actorie şi acum lucreaza ca bucătar şef pentru un serviciu de catering din Los Angeles. (Getty Images)
Nancy Carell (Steve Carell)
12/13
Deşi când s-au cunoscut, Nancy era mai faimoasă decât Steve, situaţia s-a inversat odată ce Steve a apărut în “Virgin la 40 de ani” si a devenit unul dintre cei mai căutaţi actori de comedie din SUA. (GettyImages)
Robin Dearden (Bryan Cranston)
13/13
Cei doi actori s-au întâlnit pe platoul de filmare al serialului “Airwolf”. În acea perioadă, Dearden îşi construise un nume în televiziune datorită rolurilor din “Echipa de şoc”, “Happy days” şi “Magnum P.I.”, iar Cranston juca roluri mici. Actorul a dat însă lovitura cu “Malcolm in the middle”, iar “Breaking Bad” l-a transformat într-un nume cunoscut în întreaga lume. (Getty Images)