Printre oameni

Printre oameni

Russell Tovey (Little Dorrit, Doctor Who, The History Boys), Lenora Crichlow (Sugar Rush, Doctor Who, Kiss of Death) şi Aidan Turner (The Clinic) sunt colegi de apartament ce încearcă să ducă o viaţă obişnuită în ciuda unor afecţiuni foarte neobişnuite în Being Human/Printre oameni, o miniserie în 6 părţi, spirituală, sexy şi captivantă produsă de Touchpaper Television. Russell Tovey interpretează rolul adorabilului George, care se luptă cu dubla sa identitate de portar de spital, delicat şi cam caraghios, dar care, pentru o noapte pe lună, se transformă într-un vârcolac flămând de carne. Aidan Turner îl joacă pe frumosul şi relaxatul Mitchell care, spre deosebire de George, are darul vorbirii şi trecere la doamne. Dar el e, de asemenea, şi vampir amator de sânge şi se teme de propriile sale porniri. Trio-ul e completat de Annie, jucată de Lenora Crichlow, o fantomă vorbăreaţă lipsită de încredere în sine şi disperată după companie. Annie tânjeşte, încă, după logodnicul ei, cu care trebuia să se căsătorească înainte de accidentul mortal care a transformat-o în fantomă – şi care este proprietarul apartamentului lor. Miniseria îi urmăreşte pe cei trei care fac totul pentru a-şi trăi vieţile cât mai normal posibil, în ciuda secretelor lor ciudate şi întunecate. Dar din pricina intruşilor nedoriţi, a zvonurilor despre o iminentă revoluţie a lumii vampirilor şi a constantelor ameninţări cu expunerea – toate astea pe lângă problemele obişnuite cu care se confruntă tinerii: iubire, muncă şi prieteni – singurul lucru pe care se pot baza sunt ei înşişi.

Sondaj

Ce programe vă plac cel mai mult la AXN?
Serialele de acţiune/poliţiste
47%
Serialele dramă
8%
Serialele de comedie
10%
Serialele fantastice/SF
17%
Reality-show-urile
1%
Filmele
5%
Toate cele de mai sus
12%

Blog

Din cauza unor probleme tehnice, momentan nu se pot posta comentarii pe blogul nostru.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţe,

Echipa AXN