
Elmer e vizitat de o prezenţă misterioasă şi îşi dă seama că ceva încearcă s-o împiedice pe Marian să ajungă să cunoască mai bine cealaltă lume. Marian se mută într-un nou apartament din afara campusului. Îi place apartamentul dar, dintr-un anumit motiv, nu e mulţumită de tapetul din dormitor. Mai târziu, publicul vede, dar nu şi Marian, că tapetul e viu şi că unul dintre chipuri o priveşte, în mod clar, pe Marian. După un tulburător incident la spital, Mark o vizitează pe Satori. E evident că cei doi sunt atraşi unul de celălalt, dar de fiecare dată când încearcă să facă ceva, becuri se sparg sau obiecte zboară prin cameră. Satori vrea ca Mark să-şi accepte puterile şi să aibă o relaţie cu ea. În timp ce, într-o dimineaţă, Marian stă în clasă, e uimită să-l vadă pe Warren care o priveşte de afară. Mai târziu, ea îl vede pe Albert în faţa apartamentului ei, şi-l prinde urmărind-o pe stradă. La următoarea şedinţă a Grupului, Marian năvăleşte înăuntru şi le cere să nu o mai deranjeze. După ce pleacă, Elmer îi explică lui Mark că, de fapt, o protejează. În apartament, Marian e îngrozită de zgomote şi de apariţii ciudate. Warren, care o păzeşte în ciuda avertismentelor, simte tulburările şi-i vine în ajutor. Confundându-l cu un agresor, Marian îi sparge o vază în cap. Dându-şi seama că l-a lovit pe Warren, cheamă salvarea. Mai târziu, Elmer vorbeşte cu Marian despre abilităţile ei şi o ajută să vadă spiritele morţilor care au venit să se uite la noile lor rude din secţia maternitate. A doua zi, Marian vine la apartament cu mostre de tapet şi e şocată să-şi găsească bunica – moartă de mult timp – aşteptând-o în dormitor. Elmer îi explică că apariţia nu a fost bunica, ci manifestarea unei forţe negative care vrea să o oprească din a-şi asculta talentele. El îi spune lui Marian că înainte de a o putea învăţa ceva, ea va trebui să decidă dacă vrea sau nu să „schimbe tapetul” – cu alte cuvinte, dacă îşi acceptă sau îşi respinge abilităţile.