Va face faţă serialul "Printre oameni" schimbărilor de actori?
Februarie 21, 2012
Fanii dramei supranaturale Printre oameni vor observa schimbări mari printre actori când noi episoade vor apărea pe micul ecran. În urma plecării lui Aidan Turner de la sfârşitul celei mai recente serii, al patrulea sezon va veni odată cu plecările lui Sinead Keenan şi Russell Tovey. Actriţei Lenora Crichlow (Annie), singura care a mai rămas, i se va alătura Michael Socha (Tom), care astfel trece de la statutul de invitat al serialului la cel de actor permanent al acestuia. De asemenea, Damien Molony va juca rolul noului vampir Hal.
Toby Whithouse, creatorul şi scenaristul serialului, spune: “Nu numai că va fi primul sezon fără Aiden, dar Russell s-a hotărât că sezonul 4 va fi ultimul pentru el, iar Sinead s-a decis că drumul ei cu Printre oameni a luat sfârşit după sezonul 3. Muntele din faţă noastră pare mai mare decât de obicei. Dar odată ce ne-am oprit din panică, am observat că sezonul 4 ne oferă o şansă. Putem inventa personaje noi, putem extinde serialul în diferite direcţii, putem crea lumi noi şi monştri şi eroi şi putem adăuga nivele noi în mitologia serialului.”

Sursa: Seen it
Schimbările de actori nu sunt niciodată uşoare pentru un serial. Producătorii serialului Printre oameni s-au trezit fără trei sferturi din actorii originali, şi totul într-un singur episod. Cu toate astea, aşa cum au demonstrat-o în Marea Britanie şi primele episoade ale sezonului 4, Printre oameni este la fel de puternic ca întotdeauna.
Câteva secvenţe din al patrulea sezon:








