Imaginează-ți asta!

Despre proiect

Lansat în urmă cu trei ani de Sony Pictures Television Networks, Festivalul Mediului Înconjurător “Imaginează-ți asta!” are ca scop răspândirea de povești inspiraționale, care pun în prim plan acțiuni sau obiceiuri ce pot duce la o lume mai echilibrată, mai sănătoasă pentru generațiile viitoare.

Cea de-a doua ediție a festivalului este organizată în parteneriat cu Fundația Națiunilor Unite și constă într-o competiție de video-uri pentru producători de film emergenți, storytellers și oameni care vor să facă o schimbare din întreaga lume, în cadrul căreia se vor premia poveștile care dau speranță și care evidențiază modul în care aceștia își imaginează un viitor mai bun pentru planetă. 

Creatori din peste 70 de țări sunt invitați să își înscrie clipurile video inspirate de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, agreate de toate cele 193 țări membre ONU care au ca scop eradicarea sărăciei, protejarea planetei și promovarea unei vieți mai prospere pentru noi toți.  

Competiția se desfășoară în etape, în rețeaua SPT la nivel global. Premiul cel mare va fi desemnat la studiourile Sony Pictures din Los Angeles, într-un eveniment grandios, în această vară.

Festivalul Mediului Înconjurător “Imaginează-ți asta!” va include elemente on-air și online dar și parteneriate cu cele mai importante organizații de mediu locale și va utiliza expertiza și talentul de a spune povești al televiziunilor din rețeaua SPT pentru a-i familiariza sau implica pe telespectatori în problemele cu care se confruntă mediul înconjurător în fiecare regiune.

Vă puteți înscrie până pe 30 aprilie 2018, accesând www.imagineazatiasta.ro.  


Cele mai recente articole

#SPTPicturethis